• În secolul XXI, mai există în judeţul Braşov oameni care stau la lumina opaiţului, se încălzesc cu lemne şi cară apă cu căldările din vale, dar şi copii care merg pe jos cîţiva kilometri prin ger, viscol sau ploi pentru a ajunge la şcoală Publicitate • În acest week-end, cîteva profesoare de la Colegiul Tehnic Astra din Braşov, împreună cu cinci elevi, au urcat dealul de la Holbav pentru a le duce daruri copiilor şi bătrînilor care îndură tăcuţi viaţa Satul Holbav se află la doar 20 de kilometri de Braşov. Dar mulţi dintre săteni trăiesc la un secol distanţă. Pe vîrf de deal sînt cîteva căsuţe bătute de vînt, viscol şi ploi. Acolo îşi duc traiul cîteva familii uitate de timp, care înfruntă viaţa aşa cum e, şi nu se plîng. Stau la lumina opaiţului, se încălzesc cu lemne şi cară apă din vale cu găleţile. Cînd le calci pentru prima dată pragul, te primesc de parcă te-ar cunoaşte de-o viaţă. Şi se scuză pentru sărăcia lor, încercînd să te omenească, deşi ei au cel mai mult nevoie de ajutor. Sîmbătă, la iniţiativa Iuliei Barbu, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic Astra din Braşov, sătenii cei mai necăjiţi din Holbav au primit haine, încălţăminte, jucării, rechizite şi alimente, strînse special pentru ei. La poalele dealului a venit nea Marcu, cu un car tras de doi boi, pentru a încărca „sacii de ajutoare“. Acolo, în vîrful dealului, maşinile nu ajung nici vara, darmite sub biciuirea viscolului. Trei profesoare, cinci elevi şi cîţiva fotografi s-au încumetat să urce dealul în urma carului, pentru a împărţi darurile. Ideea campaniei umanitare îi aparţine profesoarei Iulia Barbu. „Proiectul se numeşte «Acasă la Iliuţă», un nume generic, pentru că Iliuţă este cel care a inspirat ideea acestui proiect. Este un băieţel bolnav de epilepsie, care are numai patru ani“, povesteşte Iulia Barbu. Povestea lui Iliuţă a născut un proiect umanitar Ideea campaniei umanitare îi aparţine profesoarei Iulia Barbu, impresionată la început de frumuseţea locurilor şi apoi de viaţa oamenilor din vîrful dealului de la Holbav. A ajuns acolo în timp ce căuta locuri pentru fotografie. A decis, sprijinită de prieteni, să revină pe deal cu braţele pline de daruri. De fapt, profesoara a fost impresionată în special de povestea lui Iliuţă, un copilaş de patru ani, bolnav de epilepsie, şi de dragostea pe care i-o poartă frăţiorii lui mai mari. „Proiectul se numeşte «Acasă la Iliuţă», un nume generic, pentru că Iliuţă este cel care a inspirat ideea acestui proiect. Este un băieţel bolnav de epilepsie, are numai patru ani. Cei doi fraţi mai mari manifestă o grijă deosebită faţă de el. M-a surprins foarte mult o primă vizită pe care am făcut-o acolo. Mama copiilor le pregătea pentru micul-dejun gogoşi, şi presupun că era singura mîncare pe care le-o putea oferi în acea dimineaţă. Şi, din puţinul acela, au împărţit cu noi. M-a mişcat mult gestul lor. A fost un moment decisiv în elaborarea proiectului. Iliuţă este într-un fel mascota proiectului“, povesteşte Iulia Barbu. Profesoara pasionată de imagine spune că a descoperit Holbavul prin intermediul fotografiei, dar şi al unor prieteni. „În afară de locuri am descoperit nişte oameni extraordinari acolo, care duc o viaţă foarte grea“, spune profa de română. În proiect au fost cuprinse şapte familii, în fiecare familie fiind cam doi-trei copii, cu vîrste între un an şi 11 ani. Copiii merg pe jos la şcoală, pe zăpadă, ploaie sau noroi, cam 7-8 kilometri, pe care îi urcă sau îi coboară din deal, în fiecare zi. Uneori mai coboară şi lupii din pădure, cînd îi simt pe copii. Dar ei s-au obişnuit cu viaţa asta. Prima acţiune umanitară la Holbav Acţiunea umanitară a fost făcută publică în cîteva şcoli din Braşov – Colegiul Tehnic Astra, Şcoala nr. 8 şi Şcoala nr. 25, unde a circulat un afiş prin care cei care doreau să participe cu diverse obiecte sau îmbrăcăminte pentru copiii din Holbav puteau să le aducă la şcoală. Aşa s-au strîns cîţiva saci de rechizite, ghiozdane, cărţi, jucării, haine, încălţăminte, dulciuri şi alimente, nu doar pentru copii, ci şi pentru părinţii sau bunicii micuţilor. La proiect s-au alăturat şi cîteva firme – Banca Millenium şi societatea Rand Group. „Am ales familiile de pe deal, după ce am văzut în primul rînd condiţiile în care trăiesc. M-a surprins foarte mult să văd că aceşti oameni trăiesc încă la lumina lămpii cu gaz, fără curent electric. Îşi cară apa din vale cu carul cu boi, în condiţiile în care, la nici o jumătate de oră de mers, noi, cei de la oraş, avem cel puţin un confort minim. În secolul XXI, cînd lumea se luptă cu tehnologia avansată, pe dealul din Holbav sînt condiţii de sfîrşit de secol XIX“, povesteşte Iulia Barbu. Elevii de la colegiul Astra nu sînt pentru prima dată implicaţi într-un proiect caritabil, însă au venit pentru prima dată la Holbav. De cele mai multe ori, au organizat acţiuni la căminele de copii din oraş sau de pe lîngă Braşov. „Văzînd că cei de acolo primesc în permaneţă ajutor de undeva, fie că e Crăciun, fie că e Ziua Copilului, şi ştiindu-i pe copiii din Holbav că sînt cumva, nu neapărat ai numănui, dar oarecum uitaţi, atunci am zis să ne îndreptăm atenţia de data asta către ei. Am oferit, astfel, elevilor noştri ocazia de a vedea în ce condiţii trăiesc alţi copii şi acesta e un lucru foarte important pentru noi“, a mai spus profesoara. Elevii care au vizitat satul împreună cu profesoara lor sînt de la Colegiul Tehnic Astra din Braşov, şi au între 15 şi 18 ani. Sorina Crăciun, Ionuţ Ursaru, Nicolae Prundar, Silviu Banciu şi Fabian Napar au fost însoţiţi nu numai de profesoara Iulia Barbu, ci şi de Mihaela Pelei, profesoară de limba franceză, şi Cristina Mănescu, profesoară de limba engleză. Vor reveni de Ziua Copilului Deşi drumul către căsuţele risipite pe dealul de la Holbav a fost anevoios, prin zăpadă şi viscol, elevii şi profesoarele lor sînt hotărîţi să ducă povestea mai departe. Ei au promis că vor reveni pe dealul de la Holbav pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Atunci vor pune la cale şi un spectacol de dansuri populare pentru micuţii de acolo. „Eu am aflat de acest proiect de la şcoală. A fost un afiş informativ pentru cei care ar fi dorit să să implice în acest proiect, «Acasă la Iliuţă». M-a încîntat ideea să vin să ajut oamenii, să văd şi eu cum trăiesc ei“, a spus Ionuţ Ursaru, elev în clasa a XII, la Şcoala de Arte şi Meserii. Deşi sîmbătă, în timp ce urca dealul, s-a plîns de frig, a fost impresionat de căldura cu care oamenii din Holbav l-au primit în casele lor. Ionuţ a spus că va reveni cu prima ocazie. „Merită, pentru că aceşti oameni trebuie ajutaţi. Oricînd şi la orice oră aş mai veni, nu contează. Îmi place să ajut dacă pot şi tuturor le place asta, sînt sigur“, a mai spus Ionuţ. Poveste în fotografii Povestea oamenilor din Holbav va fi dusă mai departe şi prin fotografii. De aceea, Iulia Barbu, pasionată de fotografie, a invitat sîmbătă cîţiva prieteni fotografi pentru ca apoi, împreună, să pună povestea sătenilor din crucea dealului Holnav pe simeze. „Am dori ca toate fotografiile care au fost făcute astăzi să facă obiectul unei expoziţii itinerante în şcolile participante la proiectul «Acasă la Iliuţă» şi să promovăm acest eveniment la o scară mai mare, în speranţa că ni se vor alătura şi alţi oameni, pentru că e nevoie să fie tras un semnal de alarmă“, a spus iniţiatoarea proiectului. Fotografiile făcute de Iulia Barbu, Gheorghe Belu, Marius Grozea şi Mihaela Grădinaru vor fi expuse curînd în şcolile partenere în proiectul ,,Acasă la Iliuţă“. S-au obişnuit cu greul • Nea Marcu Tudorel a fost primul sătean care a pus umărul să-şi ajute vecinii. El şi-a pus „la bătaie“ carul şi cei doi boi, de care este tare mîndru, pentru a căra sacii cu ajutoare de la poalele dealului şi pînă la casele sătenilor. Tot la el în curte au fost depozitaţi sacii şi primiţi oaspeţii de la oraş. N-a ştiut să spună exact de ce se adună toată lumea la el în bătătură şi nu la vecinul de pe dealul celălalt, de exemplu. „Poate le place de noi“, a sărit să-l ajute tanti Anişoara, soţia lui, cu care are împreună doi copii mari. „Nu ştiu, poate că sîntem noi mai la vale, aşa“, rîde nea Marcu, apoi îmi povesteşte despre cît de grea este viaţa din deal, cu care s-a obişnuit însă. Nu i-a trecut nicodată prin cap să se mute altundeva. Iarna e greu, că e frig, iar vara e greu, că trebuie să muncească pentru a strînge provizii pentru iarnă. „Apă aducem de la un kilometru cu boii, cînd se poate. Cînd nu, cu bidoanele sau cu cobiliţa“, spune nea Marcu. Nea Culae, decanul satului • Nea Culae are 84 de ani şi este cel mai vîrstnic sătean de pe deal. Şi cel mai izolat dintre ei. Tanti Vitoria, soţia lui, povesteşte că au împreună 12 copii, dar doi s-au prăpădit. Plînge şi-şi freacă mîinile cînd îşi aminteşte de necazul ei. Acum, bucuriile lor cele mai mari sînt vizitele pe care le fac copiii. Şi singurele. Tanti Vitoria nu se mai poate mişca decît „pînă aci la uşă şi înapoi“. Stau într-o cămăruţă mică amîndoi şi îşi ţin de urît unul altuia. Sîmbătă, cînd au văzut cîţi musafiri le-au trecut pragul, i-au luat pe fiecare şi i-au strîns în braţe, de parcă se ştiau de cînd lumea. Apoi şi-au cerut scuze pentru sărăcia lor. La plecare, nea Culae a vrut să le arate comoara lui. „Familia“ tocmai se mărise de curînd cu un viţel şi doi mieluşei. Şi dacă tot avea oaspeţi de seamă, Nea Culae a ţinut morţiş să le arate gospodăria. Mîndria lui. de: Mihaela Grădinaru


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: